Dacă ai lovit un pieton cu mașina, dar accidentul nu este unul grav și persoana spune că nu vrea să meargă la spital și pleacă pe propriile picioare, tot va trebui să anunți autoritățile. Altfel, riști până la 7 ani de închisoare, chiar dacă nu ești vinovat de producerea accidentului.
Un moment de neatenție la volan poate avea consecințe extrem de grave. Chiar și atunci când, aparent, nu s-a întâmplat nimic grav.
Mulți șoferi cred că, dacă pietonul spune că se simte bine și nu are nevoie de îngrijiri medicale, pot pleca mai departe.
În realitate, legea spune cu totul altceva, iar părăsirea locului accidentului se pedepsește dur, chiar și atunci când nimeni nu e rănit.
În cazul unui accident rutier în care a fost implicat un pieton, chiar dacă acesta susține că este nevătămat, șoferul e obligat să anunțe autoritățile.
„Chiar dacă victima spune că nu are nevoie de îngrijiri medicale și intenționează să plece, tu, ca șofer, ai cu totul alte obligații. Sună în cel mai scurt timp la 112 și informează despre evenimentul în care ai fost implicat. Legea te obligă să te deplasezi la cea mai apropiată unitate de Poliție! Acolo, vei fi testat cu aparatura din dotare, vei declara ce s-a întâmplat și vei primi autorizație de reparație dacă mașina ta prezintă avarii în urma accidentului rutier. Toate aceste obligații sunt valabile și dacă te deplasezi cu bicicleta sau trotineta electrică”, a explicat un reprezentant al Poliției într-un clip postat pe Instagram.
Așadar, orice accident rutier, oricât ar fi de minor, trebuie declarat dacă a implicat și un pieton. Inclusiv în cazul în care persoana respectivă traversa prin loc nepermis și, ulterior, își continuă drumul.
Primul pas este să oprești imediat autovehiculul și să te asiguri că persoana implicată este în afara oricărui pericol.
Chiar dacă pietonul este bine sau a plecat deja de la locul accidentului, sună la numărul unic de urgență 112.
Operatorul fie va trimite un echipaj de Poliție, fie te va îndruma spre cea mai apropiată secție de Poliție. Dacă un echipaj va fi trimis spre tine, ești obligat să rămâi la locul faptei până la sosirea agenților rutieri. Ei vor evalua situația, vor stabili dacă este necesară deschiderea unui dosar penal sau doar înregistrarea unui eveniment rutier fără victime.
La secția de Poliție, întâi vei fi testat cu etilotestul apoi cu drugtestul. Dacă se stabilește că nu te afli sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, se va continua procedura de stabilire a circumstanțelor în care s-a produs accidentul.
După ce sunt analizate urmele de pe mașină, declarația ta și toate celelalte probe, agentul constatator poate stabili aplicarea:
Dacă se constată comiterea unei infracțiuni, se va deschide un dosar de cercetare penală.
Dacă părăsești locul accidentului fără a suna în prealabil la 112 sau fără a te prezenta la cea mai apropiată secție de Poliție, riști să intri sub incidența articolului 338 din Codul Penal, care sancționează părăsirea locului accidentului fără încuviințarea Poliției.
Faptă care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a conduce vehicule.
Chiar dacă pietonul spune că nu are nimic și pleacă de la locul accidentului, acesta se poate prezenta mai târziu la spital. Iar medicii au obligația de a anunța Poliția când leziunile sunt cauzate de un accident rutier.
Sau poate cineva a filmat incidentul și trimite imaginile Poliției. Situație în care, de asemenea, se va deschide o anchetă, chiar dacă pietonul nu depune plângere.
Așadar, chiar dacă incidentul pare minor, ai obligația de a anunța autoritățile. Altfel, riști să ajungi la închisoare, chiar și atunci când nu ești vinovat de producerea accidentului.
Vezi această postare pe Instagram